Marina Tauber: Cu cât mai des voi cere demisia Maiei Sandu, cu atât mai mult voi sta în arest. Cu toate acestea, voi lupta până la capăt cu actualul regim
23/11/2022

Marina Tauber: Cu cât mai des voi cere demisia Maiei Sandu, cu atât mai mult voi sta în arest. Cu toate acestea, voi lupta până la capăt cu actualul regim

Magistrații Judecătoriei Chișinău, cu sediul în sectorul Ciocana, au admis parțial solicitarea procurorilor în privința vicepreședintelui Partidului „ȘOR”, Marina Tauber. Astfel, deputatul rămâne în arest la domiciliu pentru următoarele 20 de zile. Potrivit lui Tauber, decizia judecătorilor a fost una așteptată, întrucât actuala guvernare nu vrea ca ea să participe la protestele antiguvernamentale, ca să nu mobilizeze mai mulți oameni nemulțumiți. Cu toate acestea, Marina Tauber dă asigurări că va lupta până la capăt cu actualul regim și o avertizează pe Maia Sandu și pe cei din PAS că vor răspunde penal pentru fiecare lacrimă pe care ea și apropiații săi le-au vărsat. 

„Decizia de astăzi a fost una așteptată, deși am sperat că judecătorii vor ține cont de buchea legii și vor lua o decizie profesionistă. Se vede că există o presiune foarte mare asupra procuraturii și instanțelor de judecată. Ei se tem foarte mult că eu voi participa la proteste și că voi mobiliza mai multă lume. Înțeleg că voi fi mult mai activă în ceea ce privește soluționarea problemelor oamenilor și voi demonstra tuturor că suntem singura forță care este în stare să conducă țara. Dezmățul și presiunile la care suntem supuși eu și liderul nostru, Ilan Șor, au loc la indicația Maiei Sandu. Cu toate acestea, noi continuăm să fim puternici, tot ce se face se face spre bine. Protestele vor continua. Îi promit Maiei Sandu și celor din PAS că vor răspunde penal pentru fiecare lacrimă pe care am vărsat-o eu și oamenii mei apropiați. Împreună cu procurorii săi de buzunar, ea va înțelege ce înseamnă 124 de zile petrecute în arest. Eu știu că cu cât mai mult voi cere demisia Maiei Sandu, cu atât mai mult voi sta în arest. Dar eu și echipa noastră, condusă de Ilan Șor, vom lupta până la capăt, până când guvernarea va pleca. Până atunci, voi continua să lucrez, prin intermediul avocaților, și ne vom pregăti de sărbătorile de iarnă, pentru ca fiecare cetățean să simtă atmosfera de sărbătoare”, a dat asigurări Marina Tauber.

Înainte de ședința de judecată, mai mulți membri și simpatizanți ai Partidului „ȘOR” s-au adunat în fața Judecătoriei Chișinău, pentru a protesta față de guvernarea PAS și regimul Maiei Sandu, precum și în semn de solidaritate cu Marina Tauber.  Prezentă la acțiunea de protest, Reghina Apostolova, deputat al Partidului „ȘOR”, a declarat că, împreună cu echipa formațiunii din care face parte, va lupta până la capăt, până când actuala guvernare va cădea.  

„Am venit aici pentru a o susține pe colega noastră, Marina Tauber, care de luni bune este hărțuită, la indicația actualei guvernări. Vrem ca judecătorii să fie imparțiali și să-i asigure Marinei Tauber un proces echitabil și corect. Noi vom lupta până la capăt pentru a demonstra că ai noștri colegi sunt nevinovați”, a declarat deputatul Reghina Apostolova.

Totodată, deputatul Marina Tauber a vorbit, înainte de ședința de judecată, despre lipsa de curent electric și alte crize provocate de guvernarea PAS.   

„Astăzi s-a oprit curentul electric. Din cauza regimului Maiei Sandu, Moldova a pierdut prețul preferențial pentru gazele naturale, în urma semnării unui nou contract adițional privind gazele naturale și schimbării formulei de calcul a prețului. Datorită acestui preț preferențial, din 2010 până în 2021, Moldova a economisit aproape 5,4 miliarde de dolari, fapt ce a permis ca facturile să fie mici. Din păcate, acest regim îi pedepsește pe toți cetățenii, inclusiv pe cei care au votat pentru actuala guvernare. Maia Sandu se află în cea mai mare parte a timpului peste hotare. Eu cred că ea a fost mai puțin la serviciu, la Președinție, decât am stat eu în arest. Singura soluție pentru a scăpa de această guvernare sunt alegerile parlamentare și prezidențiale anticipate. Numai atunci vom avea vremuri cu adevărat bune și un trai decent pe care fiecare cetățean îl merită”, a conchis Marina Tauber.    

În același timp, Marina Tauber i-a mulțumit președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, colegilor deputați, inclusiv celor din PCRM, președintelui raionului Orhei și tuturor primarilor din acest raion,  locuitorilor Chișinăului, dar și celor din Bălți, care au venit la ședința de judecată de astăzi, pentru a o susține, dar și pentru tot sprijinul acordat în această perioadă complicată atât pentru ea, cât și pentru toată echipa partidului.