Ilan Șor îi cere PAS să nu umilească oamenii care au protestat pe 19 iunie: Dacă nu-i veți auzi acum, data viitoare vor fi sute de mii, iar noi îi vom susține
22/06/2022

Ilan Șor îi cere PAS să nu umilească oamenii care au protestat pe 19 iunie: Dacă nu-i veți auzi acum, data viitoare vor fi sute de mii, iar noi îi vom susține

Liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, a venit cu un mesaj dur la adresa PAS și a susținătorilor partidului de guvernământ, care i-au criticat și umilit pe oamenii care au protestat pe 19 iunie, în Piața Marii Adunări Naționale. Potrivit lui Ilan Șor, dacă guvernarea nu-i va auzi acum pe oameni, data viitoare vor fi sute de mii, iar el și echipa formațiunii sale îi vor susține. 

Ilan Șor a declarat într-o înregistrare video pe pagina sa de Facebook că tupeul și nesimțirea celor de la guvernare nu au limite. Potrivit lui, în loc să plece urechea la strigătul de durere al zecilor de mii de oameni, care nu mai pot răbda bătaia de joc la care sunt supuși și au ieșit în stradă, troglodiții de la guvernare îi insultă de câteva zile și invocă argumente penibile, pentru a ridiculiza protestul cetățenilor aduși la limita sărăciei.   

„Voi ați văzut câtă lume a fost în piață, duminica trecută? Cum poți să afirmi că această mare de oameni nu știe unde a venit și că face nu știu ce jocuri politice? Bre, nesimțiților, oamenii care au ieșit în stradă nu mai pot răbda mizeria și sărăcia în care i-ați adus. Printre acei oameni erau și foarte mulți bătrâni, pe care i-ați mințit că le veți oferi pensii decente, dar care au ajuns să moară de foame și să fie umiliți în fiecare zi. Printre acei oameni erau foarte mulți părinți, care se tem că mâine nu vor mai avea cu ce-și hrăni copiii, din cauză că banii pe care îi câștigă nu le mai ajung nici pentru strictul necesar, după ce ați scumpit tot ce se putea scumpi. Printre acei oameni erau foarte mulți tineri, care văd în fiecare zi cum le ruinați viitorul și nu știu unde să o apuce, ca să scape de „vremurile voastre bune”. Și, da, printre zecile de mii de oameni, care au ieșit duminică în stradă, erau și foarte mulți dintre cei care au crezut în promisiunile voastre deșarte, iar acum au înțeles că au fost înșelați”, a menționat Ilan Șor.

Ilan Șor a reiterat că protestul din 19 iunie nu a fost al Partidului „ȘOR”, ci al oamenilor acestei țări, care s-au săturat până în gât de nesimțiții de la guvernare și viața grea pe care o duc din cauza incompetenților de la putere. 

„Partidul „ȘOR” pe care îl reprezint nu a făcut altceva decât să le fie alături de oameni. Am fost, suntem și vom fi alături de ei. Pentru că anume asta trebuie să facă un partid politic - să apere, să promoveze interesele cetățenilor și să rezolve problemele cu care aceștia se confruntă. Și să lupte împotriva celor care își bat joc și calcă în picioare voința lor. Am spus și repet că politicienii și puterea nu trebuie să se considere superiori cetățenilor, ci inferiori. Și asta deoarece, politicienii sunt aleși de oameni tocmai pentru a le administra calitativ și eficient viața. Politicienii și guvernarea reprezintă acea companie care prestează servicii în beneficiul populației. În Moldova, este exact invers. Politicienii sunt obligați să lucreze non-stop în favoarea cetățenilor”, a adăugat Ilan Șor.    

Totodată, liderul Partidului „ȘOR” a afirmat că protestele anti-guvernamentale vor continua. 

„Mă adresez celor din PAS: indiferent, de mizeriile pe care le faceți, indiferent de ce lătrați voi prin presa voastră de buzunar, lupta noastră va continua. Nu vă vor salva nici dulăii voștri din Poliție, nici cei din Procuratură, nici SIS-ul, nici stăpânii din străinătate pe care îi slujiți și cărora le lingeți tălpile. Timpul vostru a sosit, strângeți-vă catrafusele și ștergeți-o. Mai târziu va fi mai rău. Noi ne vom aduna din nou și în număr mai mare. Eu și partidul meu vom de fiecare dată alături de ei și-i vom ajuta cu tot ce putem. Pentru că noi vrem exact ceea ce vor și oamenii noștri - o viață nouă pentru Republica Moldova. Minciuna are picioare scurte! Poporul se ridică”, a mai spus Ilan Șor.

Duminică, 19 iunie, peste 40 de mii de oameni au protestat în PMAN față de situația complicată din țară provocată de reprezentanții actualei puteri. Participanții la protest au spus clar și răspicat că vor o viață nouă.