Deputații PAS au respins propunerea Partidului „ȘOR” de a include, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului, inițiativa privind achitarea integrală a facturilor
16/03/2023

Deputații PAS au respins propunerea Partidului „ȘOR” de a include, pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului, inițiativa privind achitarea integrală a facturilor

Majoritatea parlamentară a PAS nu a inclus, pe ordinea de zi a ședinței de astăzi a Parlamentului, inițiativa legislativă a deputaților Partidului „ȘOR” care prevede mecanismul de achitare a facturilor populației pentru lunile de iarnă. În context, vicepreședintele formațiunii, Marina Tauber, a anunțat că mitingurile vor continua până când guvernarea va lua o decizie în acest sens.

„Președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ceilalți deputați din majoritatea parlamentară nu ne-au auzit. Este regretabil că și alți deputați din opoziție nu s-au alăturat mitingului nostru. Îi mulțumim pentru curaj deputatului Alexandr Nesterovschi, care a aderat la Mișcarea Pentru Popor. Este primul deputat care a decis să spună lucrurilor pe nume și să nu stea comod în fotoliul din legislativ. Suntem siguri că astfel de plecări vor mai fi. Dacă nu vom lupta, vom pierde țara, vom pierde totul. Din acest motiv, manifestațiile noastre vor continua atât timp cât va fi necesar. Noi nu vom ceda în fața provocatorilor, poliției sau a Procuraturii. Noi am promis că vom servi intereselor cetățenilor și ne vom ține de cuvânt”, a declarat Marina Tauber.

„Noi mergem până la capăt, până când cerințele noastre vor fi îndeplinite. Guvernarea trebuie să achite facturile cetățenilor pentru lunile de iarnă. Victorie!”, a adăugat deputatul Partidului „ȘOR”, Reghina Apostolova.

Proiectul de lege al Partidului „ȘOR” prevede majorarea, de la 5 la 10 miliarde de lei, a Fondului de reducere a vulnerabilității energetice. Asta va permite ca Guvernul să achite integral facturile populației în perioada de iarnă. Aproximativ 800.000 de cetățeni au semnat în sprijinul acestei inițiative, în cadrul unei campanii inițiate de Mișcarea Pentru Popor.