Deputații Partidului „ȘOR” au avut o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță
28/05/2021

Deputații Partidului „ȘOR” au avut o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță

Reprezentanții fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR” au avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul României în Republica Moldova, Excelența Sa, domnul Daniel Ioniță. La discuțiile cu diplomatul român au participat deputații Marina Tauber, Sergiu Sîrbu și Violeta Ivanov, precum și vicepreședintele formațiunii, Vitalie Balinschi.

În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte de actualitate ce țin de colaborarea moldo-română, de situația social-politică din țara noastră, precum și de viitoarele alegeri parlamentare anticipate, care vor avea loc în data de 11 iulie 2021. 

Deputații Partidului „ȘOR” au adresat mulțumiri Guvernului României, pentru sprijinul constant acordat țării noastre de-a lungul anilor, inclusiv pentru ajutoarele oferite în contextul crizei sanitare și pandemice. De asemenea, ei și-au exprimat gratitudinea pentru investițiile românești în Republica Moldova, mai ales în domeniul educației, precum renovarea și dotarea școlilor și grădinițelor, asigurarea cu autobuze școlare și materiale didactice. 

Parlamentarii au menționat că, în raionul Orhei, datorită spijinului României, sunt reparate și dotate 10 instituții de învățământ preșcolar, pentru care au fost alocate în total 1,6 milioane de lei. De asemenea, de un suport substanțial are parte și Spitalul raional Orhei, pentru care România a acordat 492,2 mii de euro, în cadrul unui amplu proiect de modernizare. 

În context, s-a discutat și despre intenția administrației raionale din Orhei de a deschide o extensie a Universității „Alexandu Ioan Cuza” din Iași în acest centru raional, ca urmare a acordului de parteneriat între cele două părți, semnat la începutul acestui an. Deputații Partidului „ȘOR” au solicitat sprijinul Guvernului României în acest sens, astfel încât această inițiativă să poată fi pusă în practică într-un termen cât mai restrâns.

În cadrul întrevederii, s-a discutat și despre necesitatea încurajării localităților din Republica Moldova și România să se înfrățească între ele și să pună astfel bazele unor colaborări reciproc avantajoase.

În ceea ce privește viitorul scrutin parlamentar anticipat, părțile și-au exprimat speranța că acesta se va desfășura în mod corect și democratic, iar alegătorii vor putea să-și exprime liber opțiunea politică. Deputații partidului „ȘOR” au solicitat sprijinul partenerilor externi în acest sens, inclusiv al României, pentru a monitoriza atent procesul electoral și pentru a reacționa în cazul în care constată că drepturile cetățenești sunt încălcate sau dacă unii concurenți electorali vor fi nedreptățiți.

Deputații Partidului „ȘOR” au discutat cu diplomatul român și despre necesitatea reformării justiției și și-au reiterat poziția că susțin ideea numirii unui procuror european. În același timp, ei au atras atenția că, în Republica Moldova, instituțiile de drept sunt folosite ca armă politică împotriva oponenților, iar justiția se face deseori la televizor, nu în instanțele de judecată.

La final, părțile și-au exprimat convingerea că relațiile dintre Republica Moldova și România vor cunoaște o dinamică pozitivă, iar colaborarea dintre aceste două state va fi constructivă și în avantajul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.