Violeta Ivanov cere interzicerea imediată a importului deșeurilor de origine animală: Moldova nu e laborator de testare pe oameni
05/04/2021

Violeta Ivanov cere interzicerea imediată a importului deșeurilor de origine animală: Moldova nu e laborator de testare pe oameni

Vicepreședintele fracțiunii parlamentare a Partidului „ȘOR”, Violeta Ivanov, cere interzicerea de urgență a importului și tranzitului de deșeuri de origine animală. Deputatul precizează că legislația actuală este permisivă, fapt ce provoacă riscuri asupra sănătății oamenilor și mediului ambiant. Pentru a rezolva problema, Violeta Ivanov solicită susținerea unui proiect de lege în acest sens, elaborat acum aproape un an și înregistrat în Parlament. 

„De aproape un an, am înregistrat în Parlament proiectul de lege care vine să anihileze inepțiile unor politicieni, care, în 2019, au permis importul deșeurilor de origine animalieră. Am atras de nenumărate ori atenția asupra pericolelor imense pe care le comportă prevederile respective atât asupra sănătății oamenilor, cât și asupra mediului în general”, a scris Violeta Ivanov pe contul său de Facebook.

Ea face referire la un caz care a avut loc recent chiar în apropierea Chișinăului, unde au fost aruncate la marginea unei păduri câteva sute de kilograme de oase de animale. „Vedem astăzi ce înseamnă legislația permisivă și lipsa controlului adecvat din partea instituțiilor statului”, a declarat Violeta Ivanov.

Prin urmare, deputatul se adresează deputaților cu îndemnul de a vota în regim de urgență inițiativa sa legislativă, înregistrată în 5 iunie 2020, care interzice importul și tranzitul subproduselor de origine animală (cum ar fi cadavre, oase, părul de porc, penele, sângele, capetele de păsări, placenta, lâna etc.), pentru a nu expune pericolelor viața și sănătatea oamenilor.

„Republica Moldova nu este un laborator de testare pe oameni. Încetați să faceți experimente pe seama cetățenilor și să acționați în interese economice și politice sau în favoarea unor grupuri de persoane”, a mai menționat Violeta Ivanov.

Amintim că Violeta Ivanov, fost ministru al Mediului și fost președinte al Comisiei parlamentare de profil, care este doctor în științe geonomice, este autoarea mai multor inițiative legislative în domeniul protecției mediului, inclusiv a proiectului care prevede impunerea moratoriului asupra defrișării pădurilor.