Veaceslav Lupov și Nina Dimoglo, Reprezentanți Împuterniciți în Taraclia și Comrat
30/07/2018

Veaceslav Lupov și Nina Dimoglo, Reprezentanți Împuterniciți în Taraclia și Comrat

Partidul ȘOR este singura formațiune din Republica Moldova care a demonstrat până a ajunge la guvernare că poate realiza fapte reale în folosul oamenilor, iar după victoria de la alegerile parlamentare își va implementa programul social și economic în întreaga țară, a dat asigurări liderul formațiunii, primarul de Orhei, Ilan Șor în cadrul forumurilor regionale desfășurate la sfârșitul săptămânii la Comrat și Taraclia. În cadrul acestor evenimente, la care au participat sute de membri și susținători ai Partidului ȘOR, au fost prezentați și reprezentanții împuterniciți ai formațiunii în aceste regiuni, care au misiunea de a elabora împreună cu localnicii programe de dezvoltare a fiecărei regiuni aparte, în funcțiile de particularitățile și problemele stringente ale fiecăreia.

Ilan Șor a participat la ambele forumuri regionale și a vorbit în fața oamenilor despre programul și prioritățile Partidului ȘOR. „Programul partidului este bazat pe câteva priorități: schimbări radicale ale calității vieții oamenilor și avânt economic. Noi vom asigura învățământ superior gratuit și locuri de muncă garantate. De aceea, Partidul ȘOR optează pentru o implicare mai mare a statului în activitatea businessului, ca statul să creeze fabrici și întreprinderi, să creăm locuri de muncă, așa cum am făcut la Orhei. Vrem să oferim oamenilor garanții sociale reale”, a declarat președintele Partidului ȘOR.


Totodată, el a vorbit și despre proiectul inedit al Partidului ȘOR de a asigura o mai bună comunicare a fiecărei regiuni a Republicii Moldova cu formațiunea – delegarea reprezentanților împuterniciți, care sunt personalități din fiecare regiune în parte, care cunosc problemele cu care se confruntă aceasta și doleanțele oamenilor. La Taraclia, ca reprezentant împuternicit a fost delegat Veaceslav Lupov.

„Reprezentantul împuternicit este persoana care împreună cu voi va discuta fiecare problemă, vă v-a asculta punctul de vedere și va elabora, împreună cu voi, un program pe care noi îl vom realiza. Este persoana de încredere a partidului aici, pe loc”, a explicat Ilan Șor.

Iar la Comrat, unde în calitate de reprezentant împuternicit a fost desemnată  Nina Dimoglo, Ilan Șor a dat asigurări că formațiunea pe care o conduce va realiza toate prevederile programului care va fi elaborat împreună cu oamenii din această regiune. „Reprezentantul va elabora un program real al problemelor reale cu care vă confruntați. Iar imediat după victoria Partidului ȘOR, vom începe să le rezolvăm. Am demonstrat că suntem o companie de deservire a oamenilor, iar acționarii noștri sunt cetățenii.  Am demonstrat asta la Orhei - fără granturi, fără contracte internaționale. Am demonstrat că putem singuri să ne realizăm scopul nostru”, a declarat primarul de Orhei, liderul Partidului ȘOR.

Programul Partidului ȘOR nu este scris în birouri, dar acolo unde sunt probleme, iar Partidul ȘOR va învinge la alegerile parlamentare, pentru că vine cu o abordare nouă pentru politica moldovenească, a dat asigurări Ian Șor. „Programul politic al Partidului ȘOR nu a fost scris în birouri, dar acolo unde se construiesc drumuri, în localitățile unde bugetul a crescut de 3 ori. Sunt sigur în victoria noastă la alegerile parlamentare. Pentru prima dată vine un partid care face lucruri reale”, s-a arătat convins Ilan Șor.

În prezent, Partidul ȘOR înregistrează unul din cele mai mare ritmuri de dezvoltare. Formațiunea a ajuns la peste 25.000 de membri și are organizații teritoriale în fiecare raion, cu sute de organizații primare și teritoriale.