Tinerii Partidului Politic ”ȘOR”, informați despre domeniul electoral
22/07/2019

Tinerii Partidului Politic ”ȘOR”, informați despre domeniul electoral

Zeci de reprezentanți ai Organizației de Tineret ai Partidului Politic ”ȘOR” au fost informați despre domeniul electoral, în cadrul Forumului Național al Tinerilor, organizat de Comisia Electorală Centrală.

Timp de 3 zile, participanții la forum au avut activități în 5 ateliere de lucru, cu scopul de a organiza o simulare a zilei alegerilor cât mai veridică.

La fel, participanții au discutat despre rolul și importanța implicării civice și politice în procesele electorale din Republica Moldova.

Forumul Național al Tinerilor în domeniul electoral își propune să familiarizeze participanții cu procedurile electorale specifice alegerilor locale generale care urmează să se desfășoare în toamna acestui an.

Forumul Național al Tinerilor în Domeniul Electoral este organizat în cadrul proiectului „Consolidarea democrației în Moldova prin alegeri incluzive și transparente”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională, Ambasadei Marii Britanii la Chișinău prin intermediul Fondului pentru Buna Guvernare și al Ambasadei Olandei prin Programul Matra.