Sute de moldoveni din diaspora italiană au mulțumit Partidului „ȘOR” pentru concertul din Veneția
22/10/2018

Sute de moldoveni din diaspora italiană au mulțumit Partidului „ȘOR” pentru concertul din Veneția

Peste trei sute de moldoveni din Veneția s-au simțit duminică mai aproape de Patrie, grație unui eveniment cultural organizat de Partidul Politic „ȘOR”, unde oamenii au putut cânta, dansa și afla noutăți de la cei dragi, rămași acasă.

Cântece, dansuri, voie bună, dar și lacrimi. Cam așa poate fi caracterizat evenimentul desfășurat la Veneția. Organizatorii au făcut totul ca oaspeții să se simtă cât mai aproape de casă. Sala a fost amenajată în stil tradițional moldovenesc, cu un covor național așternut pe scenă, cu vin, pâine și sare.

 Îndrăgitele interprete Ecaterina Petrea și Alessia Stăvilă au creat atmosferă de sărbătoare autentic moldovenească. Surpriza serii a produs-o legendara Anastasia Lazariuc care a ridicat sala în picioare, iar nu puțini oaspeți au vărsat lacrimi în timpul piesei „Satele Moldovei”, care le-a adus aminte de frumusețea, dar și de sărăcia pe care le-au lăsat pe plaiul natal.

„Știu ce înseamnă să fii departe de ce dragi și de casa ta. De asta vin la aceste întâlniri și voi merge mai departe”, a spus interpreta, menționând că nu a venit să influențeze politic oamenii, ci doar să promoveze muzica și versurile poeților și compozitorilor naționali.

Totodată,  oamenii s-au arătat interesați să afle noutăți despre situația din Republica Moldova, pe care nu au uitat-o și speră să poată reveni cât mai curând, dar nu înainte ca aici lucrurile să se schimbe încât să poată găsi un loc de muncă și condiții sociale mai bune.

„Sunt de șapte ani în Italia, dintre care cinci la Veneția. Copilul mai mare a venit aici, dar soțul are grijă de fetița mai mică și de părinți. Mi-e dor de ei și vreau să revin acasă. Dar nu pot. Situația de acolo nu ne permite să avem o viață decentă. Am vrea mai multă siguranță și poate sprijin pentru cei care vor să revină în țară”, se plânge o femeie care a venit la concert pentru a se simți măcar așa mai aproape de casă.

Iar un tânăr din raionul Orhei spune că pe lângă atmosfera creată de serata culturală a venit să afle mai multe despre programul Partidului „ȘOR” „Moldova e casa mea”. „Știu că la Jora de Mijloc lucrurile se schimbă pe zi ce trece. Aș vrea să fie așa și în satul meu de baștină, care este situat în apropiere. Vreau să pot să mă întorc acasă și sper că aș putea-o face cu programul „Moldova este casa mea”.

Acesta spune că nu are familie și nu o duce rău în Italia, dar „tot mai bine e acasă”.

Și alți moldoveni stabiliți în Veneția susțin că vor să revină cât mai repede acasă, mulțumind organizatorilor pentru posibilitatea de a simți măcar „un colț de Patrie”, datorită seratei culturale organizate pentru ei.