Regimul Dodon, în agonie! CEC atacă la CSJ hotărârea Curții de Apel, care a respins cererea de excludere a candidatului Partidului ȘOR din alegerile de la Hâncești
11/03/2020

Regimul Dodon, în agonie! CEC atacă la CSJ hotărârea Curții de Apel, care a respins cererea de excludere a candidatului Partidului ȘOR din alegerile de la Hâncești

Guvernarea socialistă a lui Dodon continuă să hărțuiască opoziția politică! După ce ieri a suferit fiasco la Curtea de Apel Chișinău, Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat că va ataca la Curtea Supremă de Justiție (CSJ) hotărârea instanței prin care a fost respinsă cererea de excludere din cursa electorală de la Hâncești a lui Vitalie Balinschi, candidatul Partidului „ȘOR”.

Precizăm că, ieri, Curtea de Apel Chișinău a respins cererea CEC, considerând disproporționată pedeapsa aplicată de autoritatea electorală. Peste 10.000 de cetățeni au desfășurat în dimineața zilei de ieri o acțiune de protest, cerând o justiție corectă în raport cu Vitalie Balinschi. Cetățenii au adoptat și o declarație în și-au exprimat îngrijorarea față de derapajele antidemocratice ale regimului Dodon, cerând demisia in corpore a membrilor CEC.

Partidul „ȘOR” a salutat hotărârea Curții de Apel Chișinău, menționând că aceasta demonstrează că Vitalie Balinschi și Partidul „ȘOR” au organizat o campanie electorală corectă și onestă la Hâncești.