Primarii Partidului „ȘOR”: Vom implementa proiecte ambițioase la Bulăiești și Biești
27/02/2021

Primarii Partidului „ȘOR”: Vom implementa proiecte ambițioase la Bulăiești și Biești

În pofida pandemiei și dificultăților financiare, proiectele de dezvoltare a satului Bulăiești și a comunei Biești, ambele din raionul Orhei, derulate în 2020, vor continua și în acest an, inclusiv cele care sunt susținute de echipa lui Ilan Șor. Asigurări în acest sens au fost făcute în cadrul emisiunii „Ora locală”, de la Orhei TV, de către primarii acestor localități, Maria Matus și Grigore Sfeclă, aleși din partea Partidului „ȘOR”.

Pentru comuna Biești, în 2021, prioritare vor fi proiectele de infrastructură rutieră și cele privind dezvoltarea sistemului de aprovizionare cu apă și canalizare.

„Proiectul tehnic pentru apeduct și canalizare a fost făcut. Costul apeductului pentru toată comuna se ridică la peste 14 milioane de lei. Am aplicat la mai multe proiecte,  am fost selectați în cadrul proiectului „Mă implic”, cofinanțat de Guvernul Elveției”, a spus primarul Grigore Sfeclă, precizând că scopul urmărit este conectarea la sursa de apă calitativă a tuturor celor 1026 de gospodării din comună.

Primarul mai spune că, în paralel cu implementarea proiectului apeductului, se vor asfalta și drumurile.

„Vom continua să facem și drumurile, dar lucrările vor fi făcute, logic, după ce vor fi realizate proiectele ce țin de apeduct și canalizare. Anul trecut am asfaltat drumul ce leagă satul Biești de Cihoreni”, spune primarul Grigore Sfeclă.

Un alt proiect important pentru Biești este iluminarea stradală, care se află pe ultima sută de metri.

„Sper că într-o lună vom inaugura oficial iluminatul stradal. Fiecare mahala va fi iluminată”, a dat asigurări primarul comunei Biești. 

Primarul mai spune că un alt obiectiv pentru acest an va fi inaugurarea unui Centru de sănătate la Biești. „Sper că în 2021 vom avea mai multe posibilități ca să facem lucruri bune pentru bunăstarea oamenilor”, a mai spus primarul comunei Biești. 

La rândul său, primarul satului Bulăiești, Maria Matus, spune că în acest an va continua fortificarea infrastructurii sociale din localitate.

„La noi funcționează Centrul de sănătate și farmacia. Vara am făcut reparație la grădiniță, am cumpărat jucării, mobilă și tehnică. În acest an, planificăm să facem renovări capitale în două grupe. Proiectul tehnic și devizul de cheltuieli sunt în curs de elaborare. Încercăm să găsim mijloace de finanțare pentru schimbarea acoperișului Casei de Cultură. În acest an, sperăm să amenajăm și să deschidem două terenuri de joacă”, a menționat Maria Matus.

Primarul a mai spus că cea mai mare problemă a localității pe care o administrează sunt drumurile. Din cei 30 de kilometri de drumuri existente, au fost reparați 800 de metri anul trecut. Acum administrația locală caută bani pentru implementarea unui proiect privind construcția unui sistem de aprovizionare cu apă și canalizare.

Satul Bulăiești este gazificat în proporție de 60%, iar extinderea rețelei de gaze va continua în 2022, potrivit primarului. Una dintre realizările apreciate mult de localnici este iluminatul stradal. „S-a depus o muncă enormă pentru realizarea proiectului. Locuitorii noștri aduc mulțumiri echipei lui Ilan Șor, Consiliului Raional și primăriei locale”, a adăugat Maria Matus.

La alegerile locale generale din toamna anului 2019, Partidul „ȘOR” a obținut, în raionul Orhei, 29 din cele 38 de mandate de primar. Formațiunea politică deține majoritatea în Consiliul Municipal Orhei și în Consiliul Raional.