Poziția Partidului „ȘOR” și a Platformei „Pentru Moldova” referitoare la unele decizii ale CSE
08/04/2021

Poziția Partidului „ȘOR” și a Platformei „Pentru Moldova” referitoare la unele decizii ale CSE

Partidul „ȘOR” și Platforma „Pentru Moldova” salută decizia Comisiei pentru Situații Excepționale, care a dat curs solicitării noastre privind extinderea listei medicamentelor compensate și asigurarea livrării la domiciliu a acestor preparate.
 
Această inițiativă este binevenită, în contextul în care majoritatea persoanelor diagnosticate cu COVID-19 se tratează la domiciliu, iar faptul că se află în autoizolare nu le permite să se deplaseze în afara spațiului în care locuiesc. Este o problemă stringentă, care necesită de multă vreme soluționare și asupra căreia am atras atenția în repetate rânduri.
 
Reiterăm că mulți dintre acești pacienți locuiesc singuri, nu au la cine apela după ajutor și caută disperați soluții pentru a obține rețetă de la medicul de familie sau pentru a merge la farmacie după medicamente. În plus, acești oameni sunt discriminați, în raport cu pacienții care se tratează în staționar, deoarece sunt nevoiți să plătească din propriul buzunar pentru tratamentul anti-COVID, care este unul destul de costisitor.
 
Vom urmări cu atenție modul de implementare și de funcționare a mecanismului de asigurare a pacienților cu medicamente. Sperăm că toate aceste măsuri vor contribui la reducerea numărului de cazuri de infectări și decese de COVID-19.
 
În același timp, considerăm necesară extinderea facilităților în ceea ce privește accesul la medicamente, pentru persoanele care nu au posibilitatea să iasă din raza locului de domiciliu. Aici vorbim despre persoanele obligate prin lege să se afle în autoizolare, cele care întâmpină dificultăți de deplasare, dar și cele care nu au o farmacie în regiunea în care locuiesc. În acest caz, ne referim atât la oamenii bolnavi de COVID-19, cât și la cei care suferă de alte maladii, inclusiv de boli cronice. În context, reiterăm necesitatea adoptării legii care permite activitatea farmaciilor mobile, pentru a exclude atitudinea discriminatorie în raport cu cetățenii care fac parte din aceste categorii.