Peste 1800 de membri noi au aderat la Partidul Politic ”ȘOR”
08/10/2018

Peste 1800 de membri noi au aderat la Partidul Politic ”ȘOR”

Numărul membrilor care aderă la Partidul Politic ”ȘOR” este în continuă creștere. Doar la sfârșitul săptămânii trecute, în jur de 1800 de persoane din raionele Glodeni, Drochia, Dondușeni, Ocnița, Edineț, Șoldănești, Rezina, Sângerei și Bălți au devenit membri cu acte în regulă. Prezent la eveniment, liderul Partidului Politic ”ȘOR”, Ilan Șor a declarat că formațiunea pe care o conduce își propune relansarea economiei în cel mai scurt timp.

ILAN ȘOR, PREȘEDINTELE PARTIDULUI POLITIC ”ȘOR”: ”Statul este obligat să se implice mai activ în relansarea economiei. În concret, propunem instituirea monopolului din partea statului la importul de carburanți și produse din tutun. Acest lucru nu doar că va aduce bani în buget, dar va permite și controlul prețurilor la produsele petroliere atât de necesare fermierilor. Partidul ”ȘOR” mai vine cu o soluție pentru renașterea satului moldovenesc. Singura cale de a restabili infrastructura în mediul rural este restabilirea colhozurilor. Sigur că acest lucru trebuie făcut benevol”.

Noii membri de partid se arată încântați de faptul că fac parte din formațiunea politică și spun că au mari așteptări de la liderul Ilan Șor.

”Sunt mândră că fac parte din Partidul ”ȘOR”. În prezent, această formațiune este singura în care avem încredere că se poate schimba ceva. Sunt sigură că Ilan Șor poate renaște economia țării care este distrusă de actuala clasă politică”, a declarat Maria Negru din Sângerei.

”Ilan Șor a promis creșterea pensiilor. Așteptăm cu nerăbdare îndeplinirea acestei promisiuni. Și noi, locuitorii din Rezina avem mare încredere în acest politician tânăr care se gândește la oameni și la țară. Noi știm că dacă el promite, se ține de cuvânt”, a menționat Ion Munteanu din Rezina.

”Referitor la satul moldovenesc. Ilan Șor vorbește despre renașterea colhozurilor. Într-adevăr doar așa se poate de făcut ceva în sate, de atras investiții, să fie reparate drumurile”, a precizat Nina Ostapciuc din Șoldănești.

În prezent, numărul total al membrilor formațiunii numără mai mult de 40  de mii de oameni.