Partidul ȘOR s-a adresat celor mai influente organizații internaționale reclamând abuzurile guvernării asupra opoziției
02/10/2019

Partidul ȘOR s-a adresat celor mai influente organizații internaționale reclamând abuzurile guvernării asupra opoziției

Fracțiunea parlamentară a Partidului Politic ȘOR a adresat un apel mai multor organizații internaționale și comunității diplomatice, în care cere intervenția acestora pentru a stopa derapajele antidemocratice, abuzurile și presiunile la adresa opoziției, în particular a Partidului ȘOR.

Într-un demers difuzat astăzi, fracțiunea Partidului ȘOR se adresează Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Consiliului Europei, Parlamentului European, Comisiei Europene, OSCE și altor organizații, dar și ambasade străine în care vorbește pe larg despre acțiunile ilegale ale guvernării și încălcarea procedurilor și legislației la retragerea imunității parlamentare a patru deputați ai Partidului Politic ȘOR.

În speță se menționează că unor deputați le-a fost retrasă imunitatea în lipsa acestora, demersurile procurorului general interimar au fost examinate superficial, acestea nu erau motivate, iar două deputate – Reghina Apostolova și Marina Tauber au fost reținute ilegal.

Fracțiunea Partidului ȘOR atenționează că abuzurile și intimidările  s-au intensificat în campania electorală pentru alegerile locale. Sursa menționează că Tauber, Apostolova și Petru Jardan au fost înregistrați în cursa electorală, iar scopul este de a intimida membrii de partid și alegătorii formațiunii.

De asemenea, se menționează că presiunile au crescut și după ce Partidul ȘOR, pe ai cărui membri guvernarea încearcă să-i prezinte drept principalii vinovați în devalizarea sistemului bancar, a prezentat dovezi despre implicarea în acel furt a soțului președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

„Solicităm respectuos să întreprindeți acțiunile necesare și să interveniți prin toate instrumentele de care dispuneți pentru a stopa scenariul antidemocratic de distrugere a opoziției”, se arată la finalul demersului adresat de fracțiunea Partidului ȘOR Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. 

Este de menționat că în această perioadă la Strasbourg are loc Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, iar vicepreședintele Partidului ȘOR, Marina Tauber, secretarul fracțiunii parlamentare menționează într-o postare pe contul său de Facebook (plasată prin intermediul avocatului de asistenta sa), unde sunt publicate și demersurile către organizațiile internaționale, că deputații fracțiunii nu vor trece cu vederea încălcările și abuzurile față de colegii săi.

„Acțiunile actualei guvernări de nimicire și intimidare a Fracțiunei de opoziție a Partidului ”ȘOR”, precum lipsirea de imunitate, arestarea deputaților, limitarea libertăților și presiunea acestora, de asemenea interdicția de facto de a participa activ în cadrul campaniei electorale în calitate de candidați, sunt doar câteva dintre gravele acțiuni ale actualei puteri în adresa Fracțiunii Parlamentare Partidul ”ȘOR”. Și la toate acestea încercând să mușamalizele toate fărădelegile sale, actuala guvernare ne-a blocat reprezentanța Fracțiunii "Partidul ȘOR” în cadrul delegației Republicii Moldova la APCE, precum și participarea noastră la sesiunea Asambleii Parlamentare”, a scris Marina Tauber.

Ea însă dă asigurări că Partidul Politic ȘOR va continua lupta pentru a readuce valorile democratice în Republica Moldova. „În pofida tuturor greutăților, noi vom continua să luptăm pentru dreptate și vom cere implicarea nemijlocită a instituțiilor internaționale, dar și a partenerilor noștri externi. Suntem siguri că APCE și Consiliul Europei, precum și alte organizații la care noi ne-am adresat, vor reacționa activ la degradarea procesului de dezvoltare a democrației din Republica Moldova”, a comentat politiciana.

Amintim că recent fracțiunea parlamentară a transmis un demers la APCE și alte organizații internaționale și ambasade în care reclamă o paletă întreagă de încălcări ale drepturilor opoziției. Partidul Politic ȘOR amintește că actuala majoritare a început acțiunile de subminare a opoziției încă din primele zile de guvernare, atunci când a refuzat nemotivat să accepte numirea unui reprezentant al fracțiunii respective în delegația Republicii Moldova la APCE.

Însă, menționează deputații Partidului ȘOR, această încălcare este doar una dintre „numeroasele fapte anti-democratice ale guvernării”. În acest context, se face referire la lipsirea ilegală de imunitate a deputaților fracțiunii parlamentare a Partidului Politic „ȘOR”, presiunile asupra candidaților în alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, urmărirea și filarea deputaților.

Fracțiunea Partidului ȘOR îi solicită APCE și organizațiilor internaționale de profil  să intervină de urgență în acest caz.