La Cahul, a avut loc ceremonia de iaugurare a primului magazin social din oraș, deschis de Partidul ȘOR
23/12/2016

La Cahul, a avut loc ceremonia de iaugurare a primului magazin social din oraș, deschis de Partidul ȘOR

PARTIDUL ȘOR A DESCHIS ÎNCĂ UN MAGAZIN SOCIAL. PÂINE LA DOAR 2 LEI, ACUM ȘI PENTRU PENSIONARII DIN CAHUL

Peste 500 de locuitori din orașul Cahul, pensionari, veterani, persoane cu dizabilități și nevoiași, își vor face, de azi, cumpărăturile în magazinul social deschis de Partidul ȘOR în localitatea lor.

Aici, la fel ca și în celelalte magazine din rețeaua “Merișor”, este comercializat un sortiment larg de produse alimentare și de primă necesitate la prețuri reduse cu până la 20% față de cele de piață, iar pâinea costă doar 2 lei.

Magazinul este situat pe strada Ion Vodă cel Cumplit 72B.

Beneficiarii și-au exprimat mulțumirile față de Partidul ȘOR și președintele formațiunii, primarul de Orhei, Ilan Șor, și și-au exprimat încrederea că, de azi înainte, vor face economii din contul acestui proiect social. De asemenea, ei au spus că își vor permite o masă mai bogată de sărbători datorită faptului că au acces deja la produse ai ieftine. Ei i-au transmis gânduri bune lui Ilan Șor și i-au urat partidului succese în noul an.

Proiectul magazinelor sociale a fost lansat, pentru prima dată, în orașul Orhei. Aici, sunt 5 magazine, câte unul în fiecare sector al localității. După ce a văzut popularitate acestui proiect și faptul că este o mână de ajutor pentru cetățenii din categoriile social-vulnerabile ale societății, Ilan Șor împreună cu echipa sa au decis să extindă proiectul în toată țara, astfel încât să le ofere un sprijin adevărat celor săraci.

Așadar, în doar câteva luni, magazine sociale au fost ianugurate în sectorul Rîșcani al Capitalei, la Ceadîr-Lunga, la Călărași, iar acum și la Cahul.

Până în anul 2018, când vor avea loc alegerile parlamentare, la care va participa și Partidul ȘOR, în toată țara urmează să fie deschise peste o sută de magazine sociale. În majoritatea satelor din Moldova, va fi lansat proiectul magazinului social mobil, de serviciile căruia beneficiază deja locuitorii din satele Ivancea, Furceni și Brănești.