În mai puțin de o lună, Partidul ȘOR a construit în sate 12 terenuri de joacă pentru copii
21/08/2020

În mai puțin de o lună, Partidul ȘOR a construit în sate 12 terenuri de joacă pentru copii

Proiectul „Un teren de joacă pentru fiecare localitate”, lansat acum o lună de Ilan Șor, liderul Partidului ȘOR, este implementat în majoritatea raioanelor din țară. În alte patru sate, recent, a fost inaugurat câte un teren de joacă pentru copii. Este vorba de localitățile Vadul Leca, raionul Telenești, Cairaclia, raionul Taraclia, Burghelea, raionul Fălești și Vâlcele, raionul Cantemir.

Într-o adresare video către cetățeni acestor localități, Ilan Șor a spus că prioritatea formațiunii pe care o conduce este renașterea țării.

„Noi vom face așa încât oamenii să trăiască bine, vom ilumina localitățile, vom face și renova drumuri, vom construi grădinițe, astfel ca oamenii să se simtă confortabil. Sunt sigur că nu regretați că ați ales echipa noastră. Cu realizările noastre nu ne este rușine să venim în fața dumneavoastră”, a spus Ilan Șor.

Deputați din partea Partidului ȘOR au felicitat cetățenii din cele patru localități.

Vicepreședinta fracțiunii parlamentare a Partidului ȘOR, deputata Violeta Ivanov a afirmat la Burghelea că formațiunea politică a implementat mai multe proiecte care au îmbunătățit calitatea vieții oamenilor.

„Noi suntem partidul faptelor reale. Dacă ați observat, nu trece săptămână în care să nu inaugurăm fie terenuri de joacă, fie un nou sistem de iluminat public stradal în localitățile țării. Pas cu pas, noi facem viața cetățenilor mai bună, transformăm Moldova”, a spus deputata Violeta Ivanov.

Deputatul Igor Himici a amintit la Vâlcele că terenuri de joacă pentru copii vor fi amenajate în toate localitățile cu primari din partea Partidului ȘOR.

„De la sfârșitul lunii iulie, când Ilan Șor a lansat acest proiect, deja în mai bine de zece localități din țară echipa noastră a construit și amenajat asemenea terenuri de joacă. Fiecare din satele în care oamenii au ales primari din partea Partidului ȘOR vor avea în acest an asemenea terenuri de joacă”, a spus Igor Himici.

Iar deputata Reghina Apostolova, a menționat la Cairaclia că Ilan Șor acordă o mare atenție domeniului educației.

„Aceste realizări se datorează, în primul rând, vouă, dragi cetățeni. Ilan Șor, care este tată a doi copii, acordă o atenție deosebită domeniului educației. Copii pot fi fericiți dacă le sunt create oportunități în acest sens. Acest teren de joacă este o dovadă clară că echipei lui Ilan Șor îi pasă de generația în creștere”, a afirmat Reghina Apostolova.

„În ciuda faptului că în Parlament sunt puțini deputați ai Partidului ȘOR, vom reuși să multiplicăm numărul proiectelor de dezvoltare pe tot teritoriul țării. În acest context, contăm pe sprijinul Dvs.”, a afirmat Vadim Fotescu la Vadul-Leca.

Proiectul „Un teren de joacă pentru copii în fiecare localitate” a fost lansat de Ilan Șor la sfârșitul lunii iulie curent. Acesta prevede amenajarea terenurilor de joacă în fiecare localitate condusă de primari din partea Partidului „ȘOR”. Până acum au fost construite și inaugurate 12 terenuri de joacă pentru copii în localități rurale din diverse raioane ale țării.