Ilan ȘOR: PSRM pălăvrăgește despre socialism, iar noi îl construim
25/01/2019

Ilan ȘOR: PSRM pălăvrăgește despre socialism, iar noi îl construim

După opt ani în care nu a realizat nimic și nu și-a îndeplinit nicio promisiune electorală, chiar dacă a avut șansa să o facă, Partidul Socialiștilor, în pragul unei înfrângeri usturătoare la alegerile parlamentare, a lansat un atac nedemn la adresa altor formațiuni politice, în special a Partidului Politic ȘOR. Motivul acestui comportament este explicat prin faptul că Partidul ȘOR, fără a deține pârghii politice și administrative a demonstrat prin fapte oamenilor cum lucrurile pot fi schimbate în bine, a declarat vineri, 25 ianuarie, liderul partidului, Ilan Șor.

Partidul Socialiștilor caută vinovați în alte partide, dar nu vede că adepții săi nu-l mai susțin pentru că nu a realizat nimic din ce a promis, a explicat Ilan Șor. El a arătat care este marea diferență dintre formațiunea pe care o conduce și PSRM.

„Noi lucrăm fără a avea pârghiile puterii, schimbăm viața în bine, în 3 ani practic am reconstruit un oraș și realizăm lucrurile necesare pentru oameni. Partidul Socialiștilor a obținut peste 50 de mandate de primar la alegeri și în nicio localitate nu se poate lăuda cu rezultate  - nici majorarea bugetului, nici drumuri, nici proiecte sociale. Nu este din cauza primarilor, dar pentru că PSRM nu-și îndeplinește promisiunile și nu poartă responsabilitatea politică pentru aceste promisiuni”, a menționat Ilan Șor.

În această situație, PSRM vede în Partidul Politic ȘOR principalul său rival, deoarece formațiunea a demonstrat prin fapte și nu prin slogane și doctrine politice cum poate fi implementat socialismul. Partidul Șor a demonstrat prin exemple concrete la Orhei și Jora de Mijloc cum se face acest lucru. „PSRM înțelege că Partidul ȘOR nu prin cuvinte, dar prin fapte implementează agenda socialistă – compensarea tarifelor, transport gratuit , deschiderea colhozurilor, optăm pentru fabrici și întreprinderi de stat. Partidul ȘOR construiește adevăratul socialism în Moldova”, a remarcat Ilan Șor.

În acest context, liderul Partidului ȘOR a parafrazat un slogan electoral din Ucraina - «Вони балакають, Вона працює» al cărui idee este că în timp ce unii pălăvrăgesc, alții lucrează. „Așa este și în cazul nostru cu socialiștii, ei se numesc socialiști, vorbesc despre socialism, iar noi îl construim pas cu pas în întreaga țară”, a explicat Șor.

„Partidul Socialiștilor este un spoiler al Partidului ȘOR. Pentru că în timp ce noi lucrăm, ei poartă pancarte și strigă să ei sunt socialiști. Dar cu asta se termină totul”, a mai adăugat politicianul.

Partidul Politic ȘOR are însă o altă abordare, care este mult mai potrivită și apreciată de cetățeni. „Astăzi Partidul Politic ȘOR lucrează cu oamenii în localități, rezolvă problemele oamenilor, îi ajută și face ceea ce trebuie să facă”, a explicat Ilan Șor.

El a menționat că așa cum a făcut până acum, se va ține și în continuare de cuvânt și va purta răspundere pentru toate declarațiile și promisiunile sale. „Oamenii știu că eu mă țin de cuvânt și port răspundere pentru cuvintele mele. Datorită susținerii puternice din partea oamenilor, suntem și mai motivați să mergem înainte. Vom forma guvernarea și vom construi o Moldovă în care fiecare cetățean să se simtă confortabil. Voi asigura un asemenea nivel de viață pentru oameni, la care visează mulți. Sunt sigur de asta”, a dat asigurări Ilan Șor.