Ilan Șor la Summit-ul ACRE: dacă nu resuscităm astăzi Moldova, mâine vom fi la morgă
20/10/2018

Ilan Șor la Summit-ul ACRE: dacă nu resuscităm astăzi Moldova, mâine vom fi la morgă

Situația Republicii Moldova este mai mult decât critică, iată de ce Partidul ȘOR intenționează cu toată seriozitatea să câștige alegerile parlamentare și să reconstruiască din temelii țara, a declarat sâmbătă, 20 octombrie, la Summit-ului Alianței Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ACRE), liderul Partidului ȘOR, primarul de Orhei Ilan Șor.

„Scopul nostru este să reconstruim total Republica Moldova. În domeniul politic, economic, social, de infrastructură. Dacă nu vom resuscita astăzi țara noastră, mâine ne vom pomeni în morgă. Și trebuie să recunoaștem că situația noastră este distructivă, periculoasă și foarte gravă”, a declarat Ilan Șor la summit-ul desfășurat la Orhei, la care participă peste 150 de delegați – politicieni și înalți funcționari din aproximativ 30 de țări ale lumii.

El a menționat că Partidul ȘOR a demonstrat la Orhei că poate construi o altfel de Moldovă. „Partidul ȘOR a demonstrat că în Moldova se poate trăi altfel, că poate fi construit un oraș în care oamenii să trăiască mai bine, să se bucure unul de succesul altuia, unde oamenii să nu se certe din cauza limbii vorbite. Am reușit să majorăm de trei ori bugetul Orheiului, iar datorită acestui fapt am reușit să modernizăm infrastructura, să construim parcuri, să ridicăm nivelul de trai al oamenilor”.

Datorită activității sale, Partidul ȘOR a ajuns al doilea ca mărime în Republica Moldova, având aproximativ 50 de mii de membri. „Oamenii s-au convins că ce promitem realizăm”, a conchis Ilan Șor.

În acest context, el a reiterat că Partidul Șor intenționează cu toată seriozitatea să câștige alegerile parlamentare din 2019. „Vreau să confirm intenția partidului nostru nu doar de a candida, dar și de a câștiga alegerile, deoarece suntem în fața situației de a fi sau a nu fi.  Vreau să construiesc o țară în care fiecare om să fie liber, dar apreciat. Să nu fie divizat în funcție de opiniile sau pozițiile sale”.

Ilan Șor a exprimat și poziția formațiunii sale față de relațiile cu Uniunea Europeană, poziție care coincide cu cea a ACRE – adică o Europă a libertăților. „Nu avem nevoie de credite din Europa. Avem nevoie de prietenie, cultură și comunicare. Noi putem singuri să ne hrănim. Eu știu cum să facem ca bugetul Republicii Moldova să fie suficient pentru a realiza toate necesitățile și doleanțelor locuitorilor săi”, a precizat Ilan Șor.

În același context, el i-a criticat pe unii politicieni moldoveni care încearcă să monopolizeze relațiile cu UE. „Cineva vrea să monopolizeze relațiile cu UE, iar unii politicieni europeni acceptă această obrăznicie. Vedem însă că cei care procedează astfel nu au făcut nimic în cariera lor decât să distrugă, să închidă instituții de învățământ. Aceasta este marea noastră problemă. Iată de ce mă bucur că azi putem arăta că există și poziții alternative în UE”, potrivit lui Ilan Șor.

El a arătat că în condițiile în care în UE sunt state care încearcă să-și impună opiniile, ACRE este o formațiune politică ce se opune acestei tendințe. „Ne-am adunat aici ca să schimbăm situația, ca ACRE să ne ofere posibilitatea să fim auziți, ca să existe poziții alternative, ca Europa Unită din lozincă să devină realitate”, a concluzionat Ilan Șor.

Uniunea Europeană are nevoie de mai multă flexibilitate, fără de care nici procesul de extindere nu va putea continua, a declarat în cadrul Summitului și președintele ACRE, director-adjunct al Comitetului pentru Comerț Extern din Parlamentul European, Jan Zahradil.

El a menționat că toate țările și națiunile sunt diferite, iar acest lucru trebuie respectat. În special, el s-a referit la fostele state comuniste, menționând că acestora le este mai greu. În acest context, politicianul european l-a menționat pe Ilan Șor, un tânăr care deja a reușit multe și se gândește la concetățenii săi, după cum l-a caracterizat Jan Zahradil.

„Este încurajator să vezi pe cineva tânăr, inspirat precum Ilan Șor, să încerce să aducă mai bine cetățenilor țării sale, orașului său, să revitalizeze și să reconstruiască instituțiile. Vreau să-l felicit pentru aceste eforturi extraordinare, nu doar pentru compatrioții săi din acest oraș, dar și pentru cetățenii din întreaga țară”, a accentuat președintele ACRE.

Jan Zahradil s-a referit și la organizația pe care o conduce, menționând că ACRE, deși este o alianță tânără (fondată în 2009) a reușit deja să se manifesteze ca o forță politică formidabilă care trebuie abordată cu toată seriozitatea.  Principala deosebire față de alte alianțe politice europene este că ACRE optează pentru mai multe libertăți și flexibilitate pentru statele membre.

„Noi toți putem să trăim ca o familie unită de națiuni, dar, în același timp, fiecare stat să-și păstreze identitatea națională, care nu trebuie să fie înlocuită de vreo identitate europeană, sau de vreun concept pan-european. Acesta este laitmotivul care ne deosebește de alte partide care doresc să creeze un fel de Statele Unite ale Europei”, a explicat Jan Zahradil.

Principalele subiecte în cadrul Summit-ului au ținut de transparența proceselor electorale, importanța piețelor libere pentru prosperarea economiei, viitorul UE și integrarea europeană.

Agenda Summit-ului include și vizita unei delegații ACRE în comuna Jora de Mijloc, raionul Orhei.

Alianța Conservatorilor și Reformiștilor Europeni reunește partide dedicate libertăților individuale, suveranității naționale, democrației parlamentare, statului de drept, proprietății private, taxelor reduse, mijloacelor sigure, comerțului liber, concurenței deschise și succesiunii puterii. ACRE este al treilea cel mai influent grup politic în Parlamentul European în care deține peste 70 de mandate, iar formațiunile membre sunt la guvernare în mai multe state, inclusiv în Marea Britanie, Italia, Cehia, Slovacia, Israel și Polonia.

Partidul „ȘOR” s-a alăturat acestei reputate organizații internaționale la Summit-ul de la Baku, desfășurat în perioada 8-9 iunie curent. Tot atunci a fost luată decizia ca următorul Summit ACRE să fie organizat în Republica Moldova.