Ilan Șor, cu un mesaj dur la adresa guvernării de Ziua Independenței: țara nu poate fi independentă când este condusă de mercenari care slujesc altor state
27/08/2019

Ilan Șor, cu un mesaj dur la adresa guvernării de Ziua Independenței: țara nu poate fi independentă când este condusă de mercenari care slujesc altor state

Republica Moldova nu poate fi considerată o țară independentă atâta timp cât este condusă de mercenari care apără interesele altor state, îndatorează poporul la cererea instituțiilor internaționale și distruge economia, accentuează președintele Partidului Politic ȘOR, deputatul Ilan Șor în mesajul adresat cetățenilor țării cu ocazia aniversări ia 28-a de la proclamarea Independenței.

 

Ilan Șor menționează într-un live pe contul său de socializare că această sărbătoare coincide cu unul din cele mai grele momente prin care trece Republica Moldova. „Din păcate, cea de-a 28-a aniversare de la proclamarea Independenței coincide cu una din cele mai dificile provocări pentru Republica Moldova și suveranitatea sa. Țara nu poate fi independentă când este condusă de mercenari care slujesc altor state. Țara nu poate fi independentă când președintele care susține de la ecranele televizoarelor că primește un milion de dolari mită de la alt stat continuă să ocupe funcția de președinte în loc să stea la închisoare”, se arată în mesajul liderului Partidului Politic ȘOR.

 

În continuare, el face referire la mai multe acțiuni ale actualei guvernări care duc la distrugerea țării și la sărăcirea poporului său. „Nu poate fi independentă țara în care premierul anunță principalul său scop lupta cu corupția, dar face coaliție cu cel mai corupt din țară. Nu poate fi independentă țara în care fiecare nou-născut este deja dator FMI. Nu poate fi independentă țara în care pensia lunară echivalează cu costul icrei negre de la micul dejun al președintelui. Nu poate fi independentă țara în care construcția drumurilor este echivalată cu visurile despre călătoriile pe lună. Nu poate fi independentă țara în care poți vedea fabrici doar la televizor. Nu poate fi independentă țara în care despre agricultură se vorbește doar la trecut. Nu poate fi independentă țara în care judecătorii primesc indicații de la prim-ministru, iar procurorul de la președinte, ca elevii de la profesor. Nu poate fi independentă țara în care poporul privește toate aceste lucruri și tace”, a spus Șor.

 

În acest context, liderul Partidului Politic ȘOR menționează că Republica Moldova trebuie să-și decidă de sine stătător soarta. „Scumpa noastră Moldovă a meritat dreptul la independență, la libertate, a meritat dreptul să spună „Nu” la ceea ce nu corespunde intereselor sale”, consideră Ilan Șor, care, la finalul mesajului său, se arată convins că acest lucru se va întâmpla.

 

„Vă promit că foarte curând vom construi o Moldovă cu adevărat independentă și suverană” a declarat la finalul mesajului de felicitare cu ocazia Zilei Independenței, liderul Partidului Politic ȘOR, deputatul Ilan Șor.

 

Amintim că Ilan Șor se manifestă de mai mult timp ca un susținător aprig al unei independențe reale a Republicii Moldova față de instituțiile și organizațiile internaționale, care, în opinia politicianului, prin condițiile lor, înrobesc țara și pe cetățenii săi. Ilan Șor este un critic dur al creditării de peste hotare, demonstrând la Orhei, acolo unde a îndeplinit funcția de prima, că țara se poate dezvolta cu propriile resurse. La Orhei, Ilan Șor a reușit să achite toate creditele contractate de fosta administrație și să majoreze bugetul localității de peste trei ori în trei ani.

 https://www.facebook.com/ilanshorofficial/videos/464887277436359/