Fracțiunea Partidului ȘOR: majoritatea parlamentară continuă să încalce drepturile opoziției parlamentare
11/07/2019

Fracțiunea Partidului ȘOR: majoritatea parlamentară continuă să încalce drepturile opoziției parlamentare

Deputații fracțiunii parlamentare a Partidului Politic ȘOR atrag atenția despre noile încălcări privind drepturile opoziției parlamentare. De această dată, este vorba despre respingerea candidaturii a doi deputați din cadrul Comisiei privind ancheta fraudei bancare și a privatizărilor instituțiilor de stat. În cadrul unui briefing de presă, Denis Ulanov a vorbit despre gravele încălcări ale majorității parlamentare.

”Am fost respins din cadrul Comisiei privind ancheta furtului bancar pe motiv că ași avea conflict de interese. Da, am fost avocatul lui Ilan Șor până la primirea mandatului de deputat, dar ce atribuție are asta cu ancheta fraudei bancare?. Dar deputatul Alaiba nu are conflict de interese?. El doar a fost consilierul lui Filat, a lui Leancă exact în perioada devalizării celor trei bănci. Ce taină scunde majoritatea parlamentară. De ce nu permite fracțiunii noastre parlamentare să facem parte din această Comisie de anchetă?. Dacă vă pretindeți a fi obiectivi, de ce ne încălcați drepturile, de ce nu ne permiteți să ne exprimăm opinia privind furtul banilor din sistemul bancar?”, a menționat Denis Ulanov.

Deputatul Partidului ȘOR a vorbit și despre Comisia parlamentară privind drepturile omului, acolo unde președinția urma să fie deținută de Partidul ȘOR.

”Noaptea a fost elaborat un proiect de lege unde se stipulează că președinția Comisiei va fi deținută de Blocul ACUM, iar Marina Tauber poate fi doar membru al prezentei Comisii, pe motiv că figurează în raportul KROLL. Iarăși avem întrebări, cum ieri nu se putea acest lucru, iar peste noapte a devenit posibil. Iarăși am fost limitați în drepturile noastre. De ce actuala majoritate parlamentară ne-a lipsit de dreptul de a deține președinția acestei Comisii”.

În acest context, fracțiunea Partidului ȘOR a solicitat demisia președintei Legislativului, Zinaida Greceanâi, pe motiv că ar figura în raportul KROLL.

”Credem că Greceanâi trebuie să-și prezinte demisia de onoare pe motiv că apare în raport cu credite neperformante. De ce majoritatea parlamentară arată că doar fracțiunea noastră apare în raportul KROLL”.

Ulanov a venit cu un mesaj pentru premierul Maia Sandu.

”Ne adresăm către Maia Sandu. Eu sunt avocat și întotdeauna am apărut valorile democratice. Dvs. pretindeți că urmați principiile europene. Vă place ce se întâmplă în Parlament, de ce permiteți ca opoziția să fie distrusă și să se încalce drepturile?”.

Fracțiunea Partidului ȘOR în Parlament numără șapte deputați.