După consilierii municipali din Orhei, și cei raionali au renunțat la îndemnizațiile de ales local
14/12/2019

După consilierii municipali din Orhei, și cei raionali au renunțat la îndemnizațiile de ales local

Consilierii raionali din Orhei au renunțat la îndemnizațiile de ales local, astfel că vor beneficia de o plată simbolică de un leu pentru fiecare ședință a Consiliului Raional.

Decizia a fost adoptată cu 20 de voturi ale consilierilor Partidului Politic ȘOR, care deține majoritatea în Consiliul Raional Orhei și care a lansat această inițiativă.

Consilierii raionali de la PAS și PPDA au votat împotrivă, iar cei de la PD s-au abținut.

Hotărârea neordinară a consilierilor raionali vine la câteva zile de la adoptarea unei decizii similare de către consilierii Partidului ȘOR din Consiliul Municipal Orhei.

Sumele economisite de pe urma acestei decizii vor fi direcționate pentru susținerea proiectelor sociale din raion.

Din componența Consiliului Raional Orhei fac parte 35 de aleși locali. Partidul Politic ȘOR are 22 de mandate, deținând o majoritate confortabilă.