(DOC) Dovezi că Șor nu a fost implicat în scoaterea miliardului din bănci, ci unii funcționari din BNM
12/03/2020

(DOC) Dovezi că Șor nu a fost implicat în scoaterea miliardului din bănci, ci unii funcționari din BNM

Copia unui nou document făcut public de către liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, în cadrul unei intervenții video confirmă declarațiile făcute de acesta săptămâna trecută, potrivit cărora unii foști funcționari ai Băncii Naționale a Moldovei (BNM) au fost direct implicați în frauda bancară și în obținerea creditului de urgență, care a fost gestionat netransparent și fraudat. Șor a declarat într-o intervenție video despre faptul că președintele Igor Dodon ar negocia eliberarea lui Veaceslav Platon, unul dintre autorii furtului miliardului. 


Este vorba de copia demersului semnat de către fostul șef al unei direcții de la BNM, Ion Ropot, administratorul special al Băncii de Economii. Documentul datează cu 27 noiembrie 2014 în plin proces de devalizare a celor trei bănci, în perioada în care Ilan Șor și acționarii privați nu mai luau decizii la cele trei instituții bancare.

Potrivit documentului, Ion Ropot solicita de la BNM suma de aproape 5,3 mlrd. de lei pentru a fi utilizat la restituirea creanțelor băncii, fiind enumerate 12 poziții/scopuri în care urmau să fie direcționate fondurile respective.

În intervenția sa video, Șor a declarat că documentul semnat de Ropot datează cu 27 noiembrie 2014, zi în care el și acționari au fost înlăturați de la cele trei bănci fraudate – „Banca de Economii”, „Banca Socială” și „Unibank”.

„În aceeași zi BNM acordat primele 5,3 mlrd de lei din bugetul de stat, adică în ziua în care noi am fost înlăturați din cele trei bănci”, a declarat Ilan Șor, precizând că banii au fost cheltuiți la discreția lui Ropot, conform indicațiilor BNM.

O bună parte din cele 5,3 mlrd. de lei a fost direcționată către patru bănci controlate de Veaceslav Platon, a adăugat Șor.

În intervenția sa video, Ilan Șor a mai declarat că săptămâna curentă în spațiul public au apărut documente, care demonstrează că toate creditele luate de firmele sau apropiații săi au fost rambursate până la ultimul bănuț.

„După conferința mea de presă unde am prezentat mai multe documente referitoare la furtul miliardului și a am dat soluții reale pentru returnarea banilor furați de către BNM, nimeni din autorități nu m-a contactat. Asta mă face să cred că statul nu este interesat nici de returnarea miliardului furat, nici ca eu să compar în instanță în ședințe publice”, a mai spus Șor.

Ilan Șor a mai spus că președintele Igor Dodon ar fi interesat în împiedicarea desfășurării anchetei pe dosarul furtului miliardului și că ar căuta soluții ca să-l elibereze pe Platon din detenție.

„Dețin informații că Dodon negociază eliberarea lui Platon”, a spus Șor.

Amintim că la 4 martie a.c., liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, ex-președintele Consiliului de Administrație al BEM, a declarat că un rol decisiv în furtul miliardului l-au jucat fosta viceguvernatoare a BNM, Emma Tăbârță și fostul șef al departamentului de supraveghere specială al BNM, Ion Ropot, ultimul gestionând banii pe care BNM i-a alocat în calitate de credit de urgență.

Ilan Șor spunea la conferința de presă că frauda bancară a fost organizată de funcționari de la BNM în beneficiul lui Veaceslav Platon, proprietar pe atunci al altor bănci, care a urmărit astfel să-și instituie monopolul pe piața financiar-bancară. Tăbârță și Ropot au jucat un rol decisiv în devalizarea sistemului bancar. Ilan Șor a mai declarat că deși situația la cele trei bănci era atunci complicată, totuși, nu era nevoie de intervenția financiară de 13,3 miliarde de lei. Acești bani au fost furați, ulterior, prin schemele lui Platon și puse în aplicare de funcționari de la BNM.

Precizăm că a doua zi după conferința de presă a lui Ilan Șor din 4 martie, procurorii au descins la BNM și au operat o serie de rețineri. Au fost reținuți mai mulți foști sau actuali funcționari de la BNM, printre care Emma Tăbârță și Ion Ropot.

 

Video// https://youtu.be/e5eZ1l6QHJI