Comuna Ivancea din raionul Orhei are iluminat public stradal datorită unui proiect realizat de echipa Partidului „ȘOR”
05/01/2021

Comuna Ivancea din raionul Orhei are iluminat public stradal datorită unui proiect realizat de echipa Partidului „ȘOR”

Sărbătoare cu focuri de artificii și voie bună în comuna Ivancea, raionul Orhei, cu ocazia finalizării proiectului de iluminat stradal de către echipa Partidului „ȘOR”. La evenimentul de inaugurare, care a avut în ajun de Revelion, au participat cetățeni din localitate, reprezentanți ai autorităților locale și raionale, deputați ai Partidului „ȘOR” și ai Platformei „Pentru Moldova”.

Satul Ivancea este a doua localitate, după Furceni, din cadrul comunei Ivancea care deja are iluminat public stradal grație proiectului inițiat de Ilan Șor. Sistemul de iluminat public din satul Ivancea se întinde pe o distanță de 19,2 kilometri și are în jur de 600 de corpuri de iluminat de tip LED. Rețeaua este dotată cu sistem inteligent de aprindere și deconectare a luminii la anumite ore, iar toate transformatoarele au fost modernizate.

Președintele Partidului „ȘOR”, Ilan Șor a menționat că reconstruirea raionului Orhei este unul dintre obiectivele formațiunii sale până în 2024.

„În primul an de mandat, după alegerile locale, am dezvoltat sisteme de iluminat stradal, în acest an vom repara drumurile, apoi ne vom ocupa de renovarea grădinițelor și școlilor. Sunt convins că, timp de patru ani, echipa noastră va reuși să reconstruiască raionul Orhei, așa cum am reconstruit mun. Orhei. Proiectul pe care l-am finalizat azi la Ivancea nu este un cadou, ci responsabilitatea noastră de a face astfel ca cetățenii să trăiască bine. Orhei va deveni un raion model, iar împreună vom construi o Moldovă puternică, frumoasă și independentă”, a spus Șor.

Primarul comunei, Boris Ochișor, a menționat că în ciuda unui an dificil, în localitățile comunei au fost realizate mai multe proiecte de dezvoltare. S-au amenajat parcurile, trotuarele, au fost renovate drumuri și continuate lucrările pentru instalarea apeductului comunal, iar acum se finalizează renovarea sălii sportive.

„Am aprins lumina la Furceni, iar acum la Ivancea. La rând este satul Brănești”, a spus primarul.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a spus că în timpul apropiat și satul Brănești din componența comunei va avea iluminat stradal.

Vicepreședintele Partidului „ȘOR”, deputatul Marina Tauber, le-a mulțumit oamenilor pentru susținere.

„Mă bucur că în calitate de deputat ales pe circumscripția Dvs. am putut, cu susținerea domnului președinte Ilan Șor, să-mi aduc contribuția la realizarea acestui proiect important și să-mi onorez promisiunile electorale, asigurându-vă astfel mai mult confort și siguranță. Este încă un succes al echipei noastre înscris în lista lungă de performanțe”, a spus Marina Tauber.

Secretarul Platformei „Pentru Moldova”, deputatul Sergiu Sîrbu, a spus că asemenea proiecte trebuie susținute.

„Nu am fost aleși deputați ca să ne certăm în Parlament, ci pentru a rezolva problemele oamenilor. Colegii din Platformă se vor strădui să susțină cât mai multe asemenea proiecte”, a spus Sîrbu.

În 2020, Partidul „ȘOR” a realizat aproximativ o sută de proiecte de iluminat public stradal în localități rurale din țară, în mare parte în raionul Orhei. În paralel, formațiunea a derulat și alte câteva proiecte de infrastructură în peste o sută de localități conduse de primarii săi.